Ce tip de hidroizolaţie alegi?
Mult timp s-a crezut că doar aplicarea de straturi succesive de soluţii speciale împotriva apei vor genera o hidroizolaţie eficientă însă pe piaţă au apărut membranele poliuretanice lichide şi transparente care au un grad mare de protecţie, se aplică mult mai uşor şi într-un timp mai scurt. Acestea au o grosime maximă de 2mm şi pot asigura o protecţie de lungă durată şi un strat eficient de hidroizolaţie, se aplică direct pe gresie, lemn, cărămidă sau marmură şi este ideală pentru zonele din jurul piscinelor. Această nouă tehnologie s-a dovedit a fi o metodă de hidroizolaţie extrem de eficientă şi pentru terasele exterioare şi a zidurilor placate cu cărămidă aparentă. Aplicarea se va face cu ajutorul pensulei sau a trafaletului, în unul sau două straturi, pe o suprafaţă curăţată temeinic cu un jet puternic de apă şi de pe care au fost îndepărtate impurităţile uleioase şi grăsimile. Dacă utilizaţi o membrană lichidă de hidroizolaţie pe suprafeţe ceramice sau neporoase va trebui aplicată o amorsă în prealabil. Execuţia lucrărilor se realizează într-un timp deosebit de scurt, în orice anotimp şi la orice temperatură exterioară garanţia lucrării fiind triplă faţă de variantele anterioare de hidroizolaţie. Aceste tipuri de materiale moderne asigură o rezistenţă excelentă la diferenţe mari de temperatură, radiaţii ultraviolete, grindină sau ploi acide iar costurile manoperei vor fi şi cu 80% mai reduse faţă de sistemul clasic. Ganditi-va la hidroizolarea fundatiei ca la o solutie pe termen lung care va protejeaza locuinta. Stiati ca peste 50% din casele nou construite au infiltratii la nivelul demisolului la nici 3 ani de la constructie? Si partea proasta este ca nu prea sunt acordate garantii pentru astfel de “neplaceri”, iar daca sunt acordate nu depasesc un an, cel mult doi...
Imaginati-va ce s-ar putea intampla cu casa dumneavoastra daca nu i-ati acorda suficienta atentie hidroizolatie fundatie! Nu numai ca pot aparea nenumarate probleme de tipul celor enumerate mai sus, dar in acelasi timp va scadea valoarea imobilului, va vor trebui alti bani sa remediati zonele deteriorate, veti pierde timp pretios, ca sa nu mai mentionam riscul de imbolnavire si chiar pericolele grave la care veti fi expusi.